Drogurile..fericire sau nefericire?

Pe mine acest subiect ma intriga de multa vreme..De ce avem nevoie in viata noastra de aceasta "fericire "?
De ce multi oameni folosesc aceste substante doar pentru a fi mai fericiti? Uneori stau si ma gandesc la unii oameni pe care ii cunosc si stiu ca practica...De ce o fac? Unii ,fie pentru ca au pierdut pe cineva foarte apropiat..mama..tata si singurul lor refugiu este DROGUl..fie pentru a fi COOL
Spre fericirea mea,spre santatea mea,am alte FERICIRI...Parintii,rudele,viata,cainele..
E atat de frumos sa stii ca esti INDEPENDENT..si nu dependent de ceva anume?!
Multa lume moare din cauza asta si nimeni nu se sperie..nimeni nu se gandeste la el si spune "Pot muri si eu" .
Lumea,in general,merge pe principiul "Oricum voi muri,de ce sa nu o fac?"  Pentru ca poti muri mai rapid decat prevede Dumnezeu!
Oricum nimeni nu-si va trage un semnal de alarma dupa aceasta postare citita sau necitata pentru ca deja exista multe alte campanii si multe alte blogguri pe acelasi subiect BANAL

DOAR VREAU UN SINGUR LUCRU "sunteti motivul unora de a zambi zi de zi,daca nu mai sunteti ce se va intampla cu acei oameni?:("

Drogurile atrag fericirea pe secunda..si secundele ptr voi se pot transforma in minute,ore,zile,luni.ani dar atragand multa multa DEPENDENTA...
nu fi dependent...:(



-portocala-

Un an pavat cu lipsa ta..

Un an..un an  FĂRĂ TINE...
Un an în care nu ti-am mai văzut privirea ,zambetul acela adormit cand te trezeai brusc sa vezi ce fac:(
Îmi doresc sa te mai vad măcar o data în viaţa asta:( dar ştiu ca acolo macar nu suferi:( Stiu ca acolo esti bine si mă iubeşti enorm
Un om după ce moare se zice ca e mult mai bine acolo,uita de toate. Bunica mea suferea de mai bine de 2 ani,avînd boala LYME..paralizie si nu putea sa vorbească..Uneori imi doream sa vorbesc cu ea si nu puteam...doar un zambet trist pe fata ei se vedea mereu..Imi era tare greu sa fiu acolo pentru ea cu ZAMBETUL PE BUZE..nu puteam..era greu si plîngeam des noaptea..aşteptam un Miracol...aşteptam sa se se miste si sa vorbească..dar NU...nu s-a întîmplat nimic..
Pana cand pe data de 10 iulie 2012 s-a stins din viata:( A fost un an tare greu..
Camera ei in care a stat acum este a mea..tot ce pot sa zic e ca nu mi-a fost niciodată frica sa stau în ea...E mult mai usor sa stau acolo si parcă sa o simt..decît sa evit si sa-mi fie frica.
A fost o bunica extraordinara...
Am ajuns la vîrsta de 18 ani în care pur si simplu nu mai am bunici..Lumea are si tu te uiti si zici..eu am mulţi INGERASI:(

Preţuit-va bunicii ..sunt o comoara rara ..si aveţi ce invata de la ei..
BUNII,MAE,MAIE,te iubesc ingeras:(